Foto: realitatea.ro |
Parlamentul Republicii Moldova, în seara zilei de ieri, a aprobat amendamentele la Legea bugetului de stat pentru anul 2012, care prevede reducerea veniturilor, cheltuielilor şi a deficitului. Astfel, veniturile la buget au fost reduse cu 334,2 milioane de lei sau cu 1,6% - pînă la 21 miliarde 033,1 milioane de lei, iar cheltuielile au scăzut cu 425,2 milioane de lei sau cu 1,9% - pînă la 21 miliarde 939,1 milioane de lei. Deficitul bugetar a fost redus cu 91 milioane de lei sau cu 9,1% - pînă la 906 milioane de lei.
Ministrul Finanţelor, Veaceslav Negruţa, a menţionat că, în primele luni ale anului2012, veniturile bugetare au fost sub nivelurile ţintă, reflectînd parţial încetinirea creșterii economice în ţară. Ministerul Finanţelor a redus previziunile privind veniturile din TVA cu 450 milioane de lei, din accize – cu 143,2 milioane de lei, din subvenţii – cu 266,2 milioane de lei şi alte venituri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu