joi, 1 noiembrie 2012

Ambasadorul Bulgariei: „Cetățenia bulagară se obține mai ușor” | viza.md

Foto: Viza.md
În anul 2010, Guvernul Republicii Bulgaria a introdus amendamente în Legea cetățeniei care au simplificat procedura de redobîndire a cetățeniei și timpul necesar pentru prelucrarea dosarelor.
 
Redobîndirea cetățeniei bulgare de către cetățenii străini se derulează sub auspiciul unor reguli foarte stricte. Aplicanții trebuie să dovedească documentar că au o origine etnică bulgară. Ca urmare a schimbărilor introduse în organele de stat care eliberau cetățenie, perioada necesară pentru redobîndirea cetățeniei a fost diminuată de la 5 ani la 1 an.
 
Interesul cetățenilor R. Moldova față de obținerea cetățeniei Bulgariei este unul mare, consideră Ambasadorul Bulgariei, George Panaiotov. Aplicarea dosarelor se poate efectua atît la Ambasada Bulgariei din Chișinău, cît și direct la Ministerul Justiției din Bulgaria.
 
Deși termenul destins pentru procedurile de redobîndire a cetățeniei bulgare a fost redus la un an, unii cetățeni în continuare se confruntă cu situația în care termenul indicat este depășit. Ambasadorul Bulgariei, George Panaiotov a comentat situația pentru VIZA.md în felul următor: „Cei care posedă documentul care dovedește că au origine bulgară trebuie să fie liniștiți, ei toți vor obține cetățenia bulgară. Din păcate în ultimii 5-6 ani s-a stocat un număr mare de aplicanți, în ultimii doi ani aceste aplicații, precum și cele noi urmau să fie analizate. Documentele se trimit numai prin curierat diplomatic, care vine o dată la 3-4 luni, această perioadă, este o perioadă de prelungire a termenului.
 
O altă cale de obținere a cetățeniei Bulgariei este procurarea unui imobil. Deținătorii unei proprietăți imobiliare au dreptul la obținerea unui permis de ședere. În cazul procurării unei proprități ce depășește suma de 200 mii dolari, persoanele în cauză sunt priviți drept investitori, și au dreptul la obținerea cetățeniei Bulgariei.
 
VIZA.md comunică că numărul exact al rezidenților moldoveni cu cetățenie bulgară nu este cunoscut, informația în cauză este considerată strict confidențială, fiind stocată la Ministerul de Justiție din Bulgaria.
 

Sursa: Viza.md

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu