|
Mai mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova au protestat, ieri, în faţa Consiliului Europei de la Strasbourg. Aceştia au cerut retragerea imediată şi necondiţionată a armatei şi a armamentului rusesc de pe teritoriul ţării noastre şi expulzarea ambasadorului rus de la Chişinău, Valerii Kuzmin.
În faţa protestatarilor au ieşit mai mulţi deputaţi ruşi care au încercat să-i înveţe care este originea şi istoria lor "adevărată". ”Răspunsul a fost prompt şi puternic - "Russian army go home!" (armata rusă, pleacă acasă)", au anunţat organizatorii mitingului.
Manifestanţii au menţionat că protestul nu este îndreptat împotriva poporului rus, ci a elitei sale politice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu